Postat: 23 octombrie 2013 - Dulciuri, Prajituri - comentarii

Astazi va aduc o prajitura grozava! Dupa tortul scotian cu whisky, aceasta prajitura m-a cucerit la maxim.
Alexandra mi-a facut cunostinta cu ea si de cand am vazut-o, am poftit la ea.
Are o textura umeda, o explozie de arome, nuca, migdale, curmale, rom, topping delicios de caramel…
Va invit la o portie delicioasa!

Ingrediente

  • 200 gr curmale deshidratate
  • 50 gr caise deshidratate
  • 100 gr zahar brut
  • 150 gr unt moale
  • 100 gr nuca macinata
  • 100 gr migdale macinate
  • 300 gr faina
  • 1 lg rom
  • 3 oua
  • 1 praf copt
  • 1 praf sare
  • pt topping
  • 150 gr zahar brut
  • 50- 60 gr smantana
  • 50 gr unt

Pentru inceput, trebuie sa formam un sirop de zahar. Punem la fiert 5 lg zahar brut cu 3 lg apa. Lasam sa fiarba un pic, apoi dam deoparte la racit.
Pornim cuptorul.
Curmalele le curatam de samburi, le punem intr-o craticioara, adaugam si caisele si acoperim cu un pic de apa. Le punem pe foc si lasam sa fiarba cateva minute. Dupa ce au fiert,le dam deoparte un pic sa se raceasca si apoi le mixam cu blenderul pana obtinem un piure. Eu nu le-am mixat prea fin, am lasat cateva bucatele mai mari.

Mixam untul moale cu zaharul, adaugam ouale pe rand, mixand bine dupa fiecare. Adaugam siropul de zahar, un praf de sare, apoi nucile si migdalele macinate. Amestecam iar si adaugam piureul de fructe si putin rom. Il incorporam bine in compozitie, dupa care adaugam faina cu praful de copt. Amestecam usor si bine.
Pregatim o forma de copt unsa cu unt si tapetata cu faina si turnam compozitia in ea. Puteti folosi o forma de chec sau forma de guguluf.


Dam la cuptor, la foc mediu, cam 40 minute, se vede ca se umfla si se crapa usor.


Cat timp avem prajitura la copt, pregatim caramelul.
Intr-o craticioara, punem zaharul la topit. Dupa ce s-a topit, adaugam cu grija smantana si amestecam. Luam de pe foc si adaugam cubul de unt, amestecam energic si dam deoparte.Dupa ce s-a copt prajitura, scoatem pe un gratar sa se raceasca, dupa care turnam caramelul peste ea. Se portioneaza dupa preferinte si se serveste cu mare, mare pofta.

Etichete: , ,
Comentarii
Laura Nechita

Ma numesc Laura Nechita, mamica de Tero si Piersicutza (sarea si piperul vietii mele), gatesc cu drag si sper sa va placa ceea ce impartasesc cu voi!

Imi place sa prepar in special deserturi, insa prietenii stiu ca am o afinitate pentru saraturi si tot ce e picant.

M-as bucura sa stiu ca v-ar fi de ajutor o idee sau o reteta dintre cele gazduite in aceasta pagina, si la fel m-as bucura sa stiu ca reveniti cu drag aici. Ador provocarile culinare, si nu numai, imi place sa impartasesc din experienta mea si sa invat in continuare de la alti oameni pasionati de aceasta frumoasa indeletnicire!

Va astept cu drag!

Galerie foto
Arhive
error: Conținutul este protejat!