Menu
Dulciuri / Fursecuri/ Biscuiti

Biscuiti cu sirop de artar

Am pregatit acest biscuiti cu sirop de artar dupa ce am mancat unii primiti din Canada, de la prietenii mei de o viata. Le multumesc din nou si le dedic aceasta reteta.

Baietii mei sunt fani sirop de artar, mai ales cu vafe, si am fost convinsa ca acesti biscuiti vor fi pe gustul lor. S-au bucurat mult cand au primit biscuitii si o cutie mare de sirop.

Mai multe retete de Biscuiti de casa

Am pregatit un aluat fraged de biscuiti pe care l-am indulcit cu sirop de artar. Delicios gustul, in plus am adaugat scortisoara macinata si foarte putina nucsoara care au completat minunat aroma lor.

Au iesit atat de gustosi si buni, incat a doua zi am facut altii.

Daca va place si voua gustul siropului de artar, atunci va indemn sa pregatiti si voi acesti biscuiti.

biscuiti de casa  biscuiti de casabiscuiti de casa

Timp preparare: 1 h Complexitate: medie Nr. portii: 24

Ingrediente Biscuiti cu sirop de artar:

  • 100 gr unt gras, la temperatura camerei
  • un praf sare
  • 120 ml sirop de artar
  • 1 galbenus
  • 230 gr faina de grau 00
  • 1 lg scortisoara macinata
  • 1 vrf cutit nucsoara rasa
  • 1/2 lgta bicarbonat de sodiu

Mod de preparare Biscuiti cu sirop de artar:

Intr-un vas se spumeaza untul moale, un praf de sare si siropul de artar. Se incorporeaza galbenusul.

Faina se amesteca cu bicarbonatul si se adauga peste compozitia de unt. Se adauga scortisoara si nucsoara, apoi se amesteca aluatul pana la omogenizare. Nu trebuie adaugata faina, aluatul este dens si usor lipicios de la sirop. Se imbraca in folie alimentara si se pune la rece minim 30 minute.

Dupa ce a stat la rece, se scoate pe un blat usor infainat. Se intinde o foaie cu grosime de aproximativ 0,5 cm si se decupeaza discuri care se preseaza apoi cu stampila de biscuiti.

Voi puteti sa le dati forma pe care o doriti sau in functie de ustensilele pentru decupat de care dispuneti.

Biscuitii se asaza in tava de copt, la distanta de 2 cm unul de altul, apoi tava se pune la rece aproximativ 20 minute.

Se coc in cuptorul preincalzit la 170 grade C, timp de 12-15 minute, in functie de cuptor. Cand devin usor rumeni pe margine, este semn ca sunt facuti. Se scot din cuptor, se lasa putin la temperat, apoi se transfera pe un gratar de patiserie si se lasa la racit. Dupa racire, vor fi crocanti si super fragezi.

Se pot umple cu crema sau cu ciocolata, dar se pot consuma si simpli.

Eu i-am umplut cu ganache de ciocolata alba, crema dulce de leche si nuci pecan la interior.

Sa va fie de folos!

No Comments

    Leave a Reply

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.