Menu
Dulciuri / Prajituri

Reteta salam biscuiti

Inca de cand eram copii, am dat de gustul lui bun, iar acum pregatesc cu drag pentru ai mei pitici aceasta reteta salam biscuiti.

Cu siguranta, fiecare isi are varianta de pregatit acest desert indragit, iar astazi v-o impartasesc si eu pe a mea.

Am pus ciocolata si portocala, nuci multe si cacao naturala. Arome care ne duc cu gandul la sarbatorile de iarna, dar un desert pe care il putem pregati oricand avem pofta de ceva bun si simplu.

Mai multe retete rapide

L-am imbracat in pesmet de biscuiti amestecat cu nuci macinate si niste zahar cu rom.

Delicios, usor de pregatit si foarte indragit.

Sper sa va placa si voua aceasta reteta salam de biscuiti pe care o folosesc eu.

salam de biscuiti salam de biscuiti salam de biscuiti

Timp preparare: 20 min Nr. portii: 20 Complexitate: medie
Ingrediente:
  • 200 gr biscuiti simpli (petit beurre)
  • 200 gr miez nuca
  • 50 gr rahat colorat
  • 30 gr cacao
  • 200 ml smantana lichida
  • 100 ml lapte dulce
  • 50 gr unt
  • 300 gr ciocolata neagra
  • un praf sare
  • o portocala cu coaja netratata
  • arome
  • in plus:
  • biscuiti
  • miez nuca
  • zahar cu rom
Mod de preparare:

Intr-un vas, se pun la topit ciocolata impreuna cu smantana lichida, laptele si untul. Se adauga si un praf de sare, va potenta gustul ciocolatei. Se lasa pe foc pana se topesc, amestecand pana la omogenizare.

Se coace in cuptor miezul de nuca ales (atentie sa nu se strecoare vreo coaja tare, altfel riscati sa va raniti la dinti). Miezul de nuca se toaca grosier sau se rupe cu mana, iar 1/3 din el se macina fin impreuna cu 50 gr biscuiti si un plic zahar aromat.

Intr-un castron mare, se faramiteaza cu mana biscuitii, se adauga rahatul, cacaua si miezul de nuca copt si tocat grosier. Se adauga si coaja rasa de portocala. Se amesteca putin cu mainile sa se distribuie uniform ingredientele, apoi se adauga sosul de ciocolata. Se amesteca bine pana cand toate ingredientele sunt acoperite in sosul de ciocolata.

Pe o hartie de copt, se presara putina cacao. Se asaza un strat din compozitia de biscuiti, ruland apoi hartia si formand un sul drept si compact.

Se desface hartia si se imbraca salamul in pesmetul de nuca si biscuiti. Se ambaleaza la loc in hartia de copt si se pune in loc racoros.

Se serveste in felii subtiri, alaturi de o cafea, un ceai sau simplu.

Sa va fie de folos!

 

 

Print Friendly, PDF & Email

No Comments

    Leave a Reply

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.