Menu
Conserve / Dulciuri

Dulceata de gutui

Cine ma cunoaste, stie ca nu sunt fan dulceturi, dar aceasta Dulceata de gutui este pur si simplu senzational de buna. Are un parfum mi-nu-nat! Am cules gutui din gradina socrilor carora le multumesc pentru toate roadele pe care ni le-au dat!

Prefer gemurile sau sosurile acrisoare de fructe, insa dulceata de trandafiri este la loc de cinste in fiecare an. Acum adaug si dulceata de gutui, mai ales ca am in plan niste cornulete speciale pe care sa le umplu cu minunea asta.
Pentru dulceata, puteti alege sa pregatiti inainte siropul de zahar in care sa adaugati apoi cantitatea de fructe sau sa fierbeti fructele de la inceput cu zaharul si foarte putina apa.
Eu am ales sa fierb de la inceput, am lasat la fiert fix cat sa se inmoaie putin gutuile, sa devina cremoase. Va spun, este o dulceata senzationala care merita pregatita. Am in plan o dulceata de gutui si cu Green Sugar.
Sper sa va fie de folos!

dulceata gutui dulceata gutui  dulceata gutuidulceata gutui dulceata gutui

Timp preparare: 1,5 h Nr. portii: 6 – 7 borcane mici (400 ml) Complexitate: medie

Ingrediente:

  • 1,3 kg gutui taiate cuburi
  • 1 kg zahar alb
  • 1 lamaie bio
  • 100 ml apa
  • 2-3 batoane scortisoara

Mod de preparare:

Gutuile se spala bine de puf, se curata de cotoare si se taie cubulete.

Intr-un vas mare, se pun gutuile taiate, zaharul, feliile de lamaie, batoanele de scortisoara si apa. Se amesteca usor cu o spatula din lemn, apoi vasul se transfera pe foc.

Se lasa la fiert pana cand se leaga siropul, iar gutuile se inmoaie. Daca preferati fructele al dente, atunci va recomand sa pregatiti dinainte siropul de zahar bine legat si apoi sa fierbeti fructele in el.

Eu am obtinut o dulceata cu gutui moi si cremoase, parfumata si absolut delicioasa.

Daca nu va place scortisoara, o puteti omite, dar folosita sub forma de batoane, aroma va fi subtila, va completa aroma perfecta a gutuilor.

Dupa fierbere, dulceata se toarna in borcane curate, se acopera cu capace si se invelesc intr-o paturica pana a doua zi. Se depoziteaza in camara.

Sa va fie de folos!

No Comments

    Leave a Reply

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.