Cateva ingrediente de calitate și 30 minute vă trebuie pentru această rețetă de Briose cu ciocolata si afine de padure!
Muffins sau brioșele sunt printre preferatele noastre, în special ale piticilor. De obicei, când pregătesc, ies cam 10 -12 porții, iar jumătate dispar în prima oră.
Dacă și voi sunteți fani brioșe, vă recomand și rețeta de Brioșe cu ciocolată (poate cele mai bune din câte am făcut și gustat) sau rețeta de Brioșe cu portocală și nucă de cocos!
Astăzi, un desert rapid, niște brioșe catifelate și delicioase, cu afine de pădure!
Să vă fie de folos!
Timp de preparare: 30 min Nr. portii: 10 buc
[ingredients title=”Ingrediente”]
- 100 gr ciocolată neagră
- 100 gr unt moale
- 80 gr zahăr brut
- 2 ouă de găină
- 1 praf sare
- 120 gr făină de grau
- 2 lg cacao neagra
- 1 vrf lgta bicarbonat sodiu
- 50 ml lapte
- 100 gr afine de pădure
[/ingredients]
Briose cu ciocolata si afine de padure
[preparare title=”Mod de preparare”]
Se pornește cuptorul, la 160 grade C.Ciocolata se topește pe baie de aburi. Se poate topi împreună cu untul, eu am ales să îl spumez cu ciocolata topită.Așadar, într-un vas se pun ouăle, un praf de sare și zahărul. Se spumează bine cu mixerul până când ouăle își dublează compoziția și devin cremoase. Se adaugă laptele, spumând în continuare.
Untul moale se spumează, adăugând câte puțin din ciocolata topită. Această compoziție se toarnă peste cea de ouă, amestecând în continuu.
Făina se amestecă cu praful de bicarbonat si cacaua, apoi împreună se încorporează în compoziția de ouă. Se omogenizează. Se adaugă afinele (eu am folosit congelate) și se încorporează ușor în aluat.
Se umplu hârtiile de brioșe la 3/4 din capacitatea lor. Se pun la copt, în cuptorul preîncălzit, la 170 grade C -cuptor tradițional sau 160 grade C – cuptor electric. Se coc aproximativ 20 – 25 minute.
Se scot și se lasă la temperat.
Sunt catifelate, gustoase, iar afinele se potrivesc perfect!
Să vă fie de folos!
[/preparare]
2 Comments
Iolanda
30 august 2022 at 13:08La cuptorul electric 160 de grade cu ventilație sau fără?
Laura Nechita
30 august 2022 at 17:27Buna, Iolanda! Iti multumesc pentru vizita! Ideal ar fi sa fie folosita functia cu ventilatie, daca exista aceasta optiune. Spor sa ai!